Rețineri pe bandă rulantă!
Au fost prezente la Tribunal foarte multe persoane, rude cu cei doi presupuși făptuitori. Acestea erau nemulțumite de faptul că, în opinia lor, ar fi fost făcute rețineri doar din tabăra Sandu, în timp ce din clanul Constantin nici unul dintre cei implicați în scandalul de pomină nu ar fi fost cercetat penal. Avocatul apărării celor doi presupuși agresori a precizat că instanța se va pronunța miercuri și că el crede că în cauză ar trebui luată măsura controlului judiciar în locul arestului preventiv de 30 de zile. Ancheta penală în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate în scandalul de proporții din Murgeni continuă. Marți, la audierile de la sediul Inspectoratului Județean de Poliție a județului Vaslui au ajuns și câteva persoane componente ale clanului Constantin. Patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca și ei să fie propuși de procurori pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.