Descoperire macabră la ieșirea din satul Pungești, comuna vasluiană cu același nume, spre Trohani, sat din comuna învecinată Gârceni. Un cadavru al unui bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit într-un troler abandonat la marginea localității, într-o stare avansată de putrefacție.
Șocul acestei descoperiri a fost amplificat de apariția unor imagini în exclusivitate, care îl surprind pe criminal în timp ce își cară victima în troler. Filmările arată cum suspectul, al cărui identitate nu a fost încă dezvăluită, transportă trolerul pe o stradă lăturalnică, îndreptându-se spre locul unde a abandonat cadavrul.
Teribila descoperire a fost făcută de un sătean care, observând trolerul abandonat de câteva zile, a anunțat primarul comunei Pungești. Primarul a trimis un localnic să investigheze situația și, după ce acesta a raportat un miros îngrozitor emanând din geamantan, edilul a contactat imediat poliția.