News Alert

Minora de 12 ani, dată dispărută, a revenit acasă în toiul nopții! Era ascunsă cu un tânăr de 22 de ani!

Caz cutremurător în comuna Bogdănești! O fetiță de doar 12 ani, dată dispărută de familie și căutată de autorități, s-a întors acasă în jurul orei 03.00, după două zile de incertitudine. Minora ar fi stat ascunsă în împrejurimi, împreună cu un tânăr de 22 de ani din aceeași localitate.

Totul a început pe 9 iunie 2025, când fata a plecat voluntar de acasă și nu a mai putut fi contactată de familie. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au demarat imediat o acțiune de căutare, solicitând sprijinul comunității pentru depistarea acesteia.

În urma investigațiilor, autoritățile au stabilit că minora ar fi petrecut timpul împreună cu tânărul major, într-o locație necunoscută din apropiere. În cursul nopții, aceasta s-a întors la domiciliu fără urme vizibile de violență, însă urmează să fie evaluată de medicii legiști pentru a se stabili cu exactitate starea sa fizică și psihică.

I.M. , tănărul de 22 de ani.Sursa foto: Facebook

Dosar penal. Pe numele tânărului de 22 de ani a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a afla toate detaliile care au condus la această situație alarmantă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

This will close in 10 seconds