Măsuri de siguranță de Bobotează: Jandarmii vasluieni, în misiune pentru protecția participanților
Ca în fiecare an, pe 6 ianuarie, în județul Vaslui vor avea loc manifestări religioase prilejuite de sărbătoarea Bobotezei. Jandarmeria Vaslui va fi prezentă pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata acestor evenimente, care se vor desfășura în special la lăcașurile de cult din zonele urbane, unde se așteaptă un număr mare de participanți.
Misiunea jandarmilor vizează protecția cetățenilor, sprijinirea personalului bisericesc în organizarea accesului la zona de distribuire a apei sfințite și prevenirea oricăror incidente care ar putea tulbura desfășurarea evenimentelor religioase.
Echipe mixte formate din jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acționa coordonat pentru ca evenimentele să aibă loc în condiții de siguranță.
Recomandări pentru participanți:
Pentru ca sărbătoarea să decurgă fără incidente, Jandarmeria Vaslui îi sfătuiește pe credincioși să:
- manifeste calm și să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
- evite aglomerația și să nu forțeze accesul pe culoarele destinate distribuirii apei sfințite;
- supravegheze copiii și să păstreze cu atenție bunurile personale;
- evite orice conflicte și să anunțe autoritățile în cazul observării unor comportamente antisociale.