Incendiu la o autoutilitară în zona localității Floreni

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Murgeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la echipamentele și utilajele transportate într-o autoutilitară aflată în deplasare în zona localității Floreni.
La sosirea echipajului, incendiul se manifesta violent la nivelul echipamentelor transportate, existând riscul extinderii la întreaga camionetă. Din această cauză, circulația rutieră a fost temporar blocată pe ambele sensuri de mers.
Intervenția rapidă a pompierilor a dus la stingerea incendiului în câteva minute, reușindu-se salvarea a peste 85% din autoutilitară. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs, cel mai probabil, la generatorul electric.
