Știrile Vaslui TV

Accident grav în zona Dobrina, două victime încarcerate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al județului Vaslui intervine cu multiple echipaje în urma unui grav accident rutier produs pe DN 24, la ieșirea din municipiul Huși, în zona Dobrina, în apropierea localității Satul Nou. În accident sunt implicate două autoturisme, iar în interiorul acestora se aflau trei persoane.

La fața locului, au intervenit echipe de salvatori cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare, dar și două ambulanțe SMURD (una tip C1 – terapie intensivă mobilă și una tip B2 – EPA). De asemenea, a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, care a mobilizat o ambulanță tip B2.

La sosirea echipajelor, au fost găsite două autoturisme avariate, în care două persoane erau încarcerate și în stare de inconștiență, iar a treia victimă a reușit să se evacueze cu ajutorul altor participanți la trafic. Aceasta din urmă era conștientă și cooperantă.

Echipajele de intervenție au început imediat manevrele de descarcerare a victimelor aflate în stare gravă, în paralel cu acordarea primelor îngrijiri medicale. 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button