A vrut să aprindă 5 butelii cu gaz! Un polițist din Vaslui a intervenit în ultima secundă!

În data de 12 iunie 2025, polițistul B. Dragoș, șeful Postului de Poliție Vetrișoaia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a intervenit cu promptitudine și a prevenit un posibil dezastru de proporții.

În jurul orei 11:00, în timp ce patrula prin comună, agentul a simțit miros de gaz. În urma verificărilor, a descoperit că un bărbat de 53 de ani, aflat sub influența alcoolului, deschisese robinetele a 5 butelii de gaz într-una dintre încăperile locuinței sale și intenționa să le aprindă.
Intervenția rapidă a polițistului a fost crucială: a reușit să împiedice o explozie care ar fi pus în pericol nu doar viața bărbatului, ci și a întregii comunități.
Persoana în cauză a fost internată nonvoluntar într-o unitate medicală de specialitate, unde va primi îngrijire de specialitate.