Tragedie în centrul Vasluiului: copil de 1 an și jumătate, electrocutat mortal

Un copil de numai 1 an și 6 luni și-a pierdut viața, în această seară, în centrul municipiului Vaslui. Micuțul a intrat pe spațiul verde din apropierea statuiei și a atins un proiector folosit pentru iluminarea unei clădiri, moment în care a fost electrocutat.
Părinții au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns echipajele medicale. Băiatul a fost găsit inconștient, iar medicii au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, după aproape 60 de minute de eforturi, copilul a fost declarat decedat.
Mama minorului a suferit un șoc și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul tragediei au sosit și criminaliștii, care au deschis un dosar penal pentru omor din culpă. Autoritățile încearcă acum să stabilească cine se face vinovat de moartea copilului și în ce condiții a ajuns proiectorul să fie un pericol pentru trecători.
Trupul neînsuflețit al băiețelului a fost transportat la IML Vaslui pentru efectuarea necropsiei.