Local

52 de noi agenți de poliție se alătură Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a primit întăriri importante: 52 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, promoția decembrie 2024, și-au început cariera în cadrul instituției. Printre aceștia se numără și două tinere, care se alătură colegilor pentru a contribui la asigurarea ordinii și siguranței cetățenilor din județ.

După depunerea jurământului militar de credință, proaspeții agenți au fost repartizați în funcție de mediile obținute și de specializarea urmată, avându-se în vedere necesitățile operative și gradul de siguranță al comunității. Aceștia vor activa în structuri de ordine publică, criminalistică și investigații criminale, acoperind atât mediul urban, cât și cel rural, în localități precum Vaslui, Bârlad, Murgeni și Negrești.

Până la finalizarea perioadei de tutelă, noii polițiști vor fi însoțiți și îndrumați de colegi cu experiență, urmând să fie implicați activ în rezolvarea problemelor comunității. Prezența lor reprezintă un pas important în consolidarea siguranței publice în județul Vaslui.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button